Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, curtat la propriul Congres de toate partidele

Publicat in rfi, sâmbătă 25 mai 2013 ·

La Miercurea Ciuc are cel mai mare Congres de până acum al Uniunii Democrate Maghiare din România, la care participă aproximativ 1.000 de persoane, dar şi liderii principalelor formaţiuni politice.

PNL, PSD şi PDL curtează UDMR, la Congresul formaţiunii, dar reuniunea a fost şi un nou prilej de înţepături între liderii Uniunii Social Liberale. Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut scurte dispute pe tema punctualităţii, a traducerii discursurilor şi a steagului secuiesc, pe care premierul l-a dorit luat de la pupitru pe motiv că ar fi în culorile PNL – galben şi albastru. Fiecare dintre liderii politici îşi doreşte însă sprijinul politic al UDMR. Victor Ponta a explicat că împreună cu liderii maghiari poate găsi formula care să le garanteze maghiarilor că sunt parte a naţiunii, respectiv că la regionalizare îşi vor păstra identitatea, chiar dacă va fi greu de acceptat pentru români o regiune maghiară. Ponta a explicat şi că regretă că UDMR nu este la guvernare.

De partea sa, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune şi el că pentru perioada următoare, va avea nevoie de susţinerea UDMR în mai multe chestiuni, în special în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei. “Mi-a crescut inima văzând cele două culori (galben şi albastru, n.r.). Astăzi şi întotdeauna, galben şi albastru sunt nişte culori dragi. Sunt uimit că premierul, care până nu demult părea a avea o mică alergie la portocaliu, astăzi este rezervat faţă de galben şi albastru. Nu am nicio problemă cu asta, dar am o problemă cu dorinţa domniei sale de mai mult roşu. Nu, roşu e destul”, a declarat liderul PNL.

De partea sa, şeful PDL, Vasile Blaga, spune că partidul său ar trebui să îmbunătăţească dialogul cu UDMR, care a fost întotdeauna “un partener loial” şi “nu a trădat pe nimeni”. Referitor la regionalizare, Blaga a afirmat că nu trebuie avut în vedere doar criteriul etnic, dar că tre

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 14 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 34 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°