În periplul său prin judeţele Moldovei, ambasadorul Cehiei la Bucureşti a făcut o vizită şi în municipiul Vaslui, ocazie cu care a făcut cunoştinţă şi cu viitorul obiectiv cu care două firme din ţara sa le va realiza în parteneriat cu autorităţile locale vasluiene.
Astfel, Jiri Sitler a răspuns la iniţiativa adresată de primăria Vaslui pentru a vedea, în mod special, Curţile Domneşti ale fostului domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare, un proiect care va fi finalizat în toamna acestui an.
Concret, spaţiul verde din acest obiectiv va fi amenajat prin intermediul unor colaborări cu două firme din Cehia, respectiv o pepinieră şi o firmă de peisagistică. Cu această ocazie, oficialul ceh a văzut cu ochii lui în ce stadiul este lucrarea, cum arată prima biserică din Vaslui construită de Ştefan cel Mare, dar a făcut cunoştinţă şi cu bucatele tradiţionale.
Cu acest prilej, ambasadorul Cehiei în România a plantat primul copăcel din tot spaţiul pe care cele două firme din ţara sa trebuie să le înverzească.
„Am venit acum, în timp ce lucrările se desfăşoară din plin, dar voi veni şi la încheierea lor. Sunt curios şi eu cum va arăta acest obiectiv de o importanţă istorică pentru români, dar mai ales pentru vasluieni. Mă bucur că am fost invitat şi vreau să îi mulţumesc primarului Vasluiului. Pot spune că aveţi un oraş frumos, cu un parc pe care nu îl găseşti în multe locuri din Europa“, a declarat Jiri Sitler, ambasadorul Cehiei.
În vizita sa prin Vaslui, oficialul a mai vizitat Şcoala numărul 3, Muzeul Judeţean, parcul Copou, iar spre seară a participat la un concert susţinut de Filarmonica de Stat „Moldova“ din Iaşi.
Citeşte şi:
Curţile Domneşti ale lui Ştefan cel Mare, atracţie pentru turiştii care vin la Vaslui
FOTO Parcul Copou din Vaslui, unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară