Chiulul de la ore a devenit o modă printre elevi, mai ales în ultima lună de şcoală. O demonstrează o acţiune a poliţiştilor, organizată joi, între orele 11 şi 13, prin barurile, cafenelele şi sălile de internet de lângă şcoli. Operaţiunea a vizat combaterea absenteismului şcolar. Concomitent, poliţiştii au descins în municipiile Botoşani şi Dorohoi, dar şi în oraşele Darabani, Săveni, Flămânzi, Ştefăneşti şi Bucecea, fiind verificate în total 75 de localuri, unde au fost găsiţi 124 de elevi. Chiulangiii au fost duşi înapoi la şcoală, iar în cazul a 26 dintre elevi poliţiştii au transmis reprezentanţilor legali ai acestora informări cu privire la locul şi intervalul orar unde au fost depistaţi. În timpul operaţiunii, au fost aplicate 11 amenzi, unul dintre cei sancţionaţi fiind un barman prins în timp ce vindea băuturi alcoolice minorilor.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.