Românii au ajuns treptat, după prăbuşirea monarhiei, un popor fatalist, pesimist şi neîncrezător. Indiferent ce-ar spune generaţia ceauşeilor, comuniştii români au marele merit de-a fi menţinut, desigur -fără voia lor, în subconştientul maselor, că doar occidentalii şi americanii sunt deştepţii deştepţilor, iar românii, proştii proştilor. Adevărul nu este acesta. Singurul mare şi unic adevăr este că românii sunt ghinionişti: au avut parte, după 1948, de o clasă politică extrem de nocivă pentru viaţa morală, culturală, spirituală şi financiară a populaţiei. Pot sta supravieţuitorii comunişti ai lui decembrie ’89, vorba aceea, şi-n cap, şi-n coadă, dar trebuie recunoscut că toate formele de corupţie, de trafic de influenţă ce existau şi în perioada monarhiei, în comunism au atins apogeul, fiind normal ca, după 1 ianuarie 1990, să atingă cote maxime de imoralitate economică. Una din formele de manifestare a imoralităţii economice, promovată de foştii comunişti, care nu au părăsit structurile bugetare de decizie, a fost legalizarea şperţului, numită pudic “comision”. în paralel, foştii comunişti care nu au binevoit să părăsească puterea politică, în primul deceniu de originală “democraţie”, folosind tot felul de stafii kominterniste, au creat o puternică stare de neîncredere a maselor în propriul potenţial intelectual şi de muncă, ceea ce le-a permis foarte uşor foştilor comunişti, aflaţi la putere după ’89, să ofere pe tavă România occidentalilor ce erau în căutare disperată de noi pieţe pentru desfacerea, vinderea produselor proprii, inclusiv a celor bancare, ceea ce explică că românii nu mai au bănci proprii. Poporul român, orice s-ar spune, a fost prostit de către comunişti de două ori: o dată după 1948, a doua oară, după 1989.
Dar ceea ce a fost mai tragic pentru români este faptul că a fost convins să-şi piardă încrederea în propriul său potenţial valoric de
