Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Trandafirului, marcată și anul acesta la Timișoara

Publicat in Ora de Timis, duminică 26 mai 2013 ·

Timişoara este cunoscută ca Oraşul Florilor, Oraşul Trandafirilor sau Oraşul Rozelor. Chiar în inima orașului se Parcul Rozelor, cu o istorie incredibilă, realizat în anul 1918. Intenţii de amenajare existau încă de pe la 1900, deoarece s-a păstrat o hartă din acel timp. Parcul Rozelor avea să fie inaugurat abia în anul 1934. În continuare, farmecul este dat de mulţimea de roze, dar şi de alte specii valoroase, precum şi de unele amenajări deosebite realizate aici de-a lungul anilor.

Statisticile vremii consemnează că la finele deceniului al treilea al secolului XX, se cultivau în Timişoara aproximativ 500.000 de exemplare aparţinând la circa 2.000 de varietăţi. Din necesitatea de a prezenta publicului această imensă colecţie, în anul 1928 a fost amenajat, prin strădania familiei col. I. Sâmbăteanu, Parcul Rozelor – cel mai mare rozariu din România. Preparativele de organizare ale rozariului le-a condus cel mai de seamă rozerist al ţării la acea vreme, Arpad Muhle, împreună cu directorul Horticulturii, Mihai Demetrovici, ajutaţi de horticultorii bănăţeni.

Acţiunea de repopulare a locului cu trandafiri a pornit, cu poticniri, încă din 1953, când s-au plantat 43 de varietăţi de roze. După mai bine de un deceniu, în 1965, se realizează o inventariere şi un catalog a speciilor de trandafiri din parc. Sunt înregistrate peste 1.200, deci putem vorbi de o nouă epocă de glorie a Parcului Rozelor.

Parcul Rozelor a fost modernizat și redeschis în mai 2012, aici plantându-se peste 9.000 de trandafiri din 900 de soiuri.

Având această tradiție, trandafirul este sărbătorit la Timișoara în fiecare an, începând din 2009, în ultima joi a lunii mai, prin organizarea mai multor activităţi specifice: altoiri de trandafiri tufă şi cu trunchi, tăierea sălbatecului etc.

Anul acesta, Primăria, prin Direcţia de Mediu, organizează „Ziua Trandafirului” în 30 mai.

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°