Marius Almariei, directorul SC Pieţe Prest SA, şi-a dat demisia vineri, 24 mai, motivându-şi decizia prin motive personale.
„Decapitarea” Primăriei Râmnicului prin arestarea primarului Emilian Frâncu nu este singurul scandal care zguduie Râmnicul. O demisie neaşteptată a directorului general de la SC Pieţe Prest SA, Marius Almariei, face ca lucrurile să sară în aer în PSD-ul vâlcean. Marius Almariei şi-a dat demisia vineri, 24 mai, după multe eforturi de a nu se ajunge în acest punct. Fostul director a plecat fără preaviz sau alte chestiuni care să-l mai ţină legat de societate, motivându-şi decizia prin motive personale.
De fapt, angajaţii de la SC Pieţe Prest SA ştiu cum stă situaţia exactă în societatea lor, iar demisia directorului nu a mai surprins pe nimeni. Umblă vorba prin târg că neînţelegerile dintre directorul economic, Gheorghe Salomia şi Marius Almariei, până vineri directorul general al instituţiei, au existat încă de la numirea lui Almariei în funcţie. Fost bancher şi om cu principii, Almariei a refuzat să acţioneze la presiuni iar interesele sale vizavi de activitatea instituţiei nu s-au intersectat niciodată cu cele ale directorului economic Salomia.
Pe surse am aflat că scandalul de la SC Pieţe Prest SA este strict legat de bani, contracte care ar fi fost semnate de Salomia cu diverse societăţi, fără acordul directorului general, şi un profit care practic s-ar fi evaporat. Contactat telefonic, Marius Almariei a refuzat să facă declaraţii pe marginea subiectului, susţinând că nu doreşte să amplifice şi mai mult problemele din instituţia pe care a condus-o.
„Deocamdată mă abţin de la orice fel de declaraţii. Mi-am dat demisia din motive personale şi cred că este suficient. Vă rog să mă înţelegeţi!”, a declarat Marius Almariei.
Conform unor surse din PSD, Almariei şi Salomia au ajuns într-un punct în care nici măcar nu se mai s