Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de la Spitalul raional Orhei i-au cerut unei femei să ia acasă piciorul amputat al mamei sale

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

Un caz cel puţin neobişnuit a avut loc la Spitalul raional Orhei. Evelina Negara spune că a fost invitată pentru a primi piciorul amputat al mamei sale.

„Cadrele medicale m-au informat că trebuie să iau un sac de gunoi şi timp de 30 de minute să mă apropii să ridic membrul amputat şi să-l duc acasă. Piciorul nu mai este problema lor, ci a mea. Mi s-a mai comunicat că aşa se procedează în mod normal. Dar nu mi-au putut prezenta niciun regulament“, susţine femeia, citată de Curaj TV.

Negara susţine că anunţul despre ridicarea membrului amputat a fost făcut de faţă cu băiatul ei minor. „După aceasta, copilul a avut coşmaruri noaptea. Mi-a spus că a visat piciorul tăiat al bunicăi“, afirmă orheianca.

Medicii cu care a discutat reporterul Curaj TV nu au putut explica ce spune cadrul legal şi i-au recomandat să revină luni. „Nu este prevăzut în legislaţie ca spitalul sau medicul trebuie să se ocupe de membrele amputate. Nu se ocupă doctorul de îngroparea piciorului, dumneavoastră sau pacientul fac asta“, a opinat unul din medici.

Când a solicitat o explicaţie de la administraţia spitalului, aceştia au refuzat să discute şi au chemat poliţia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 11 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 3 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 3 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 3 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 3 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 8 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 9 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

1°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°