Autor şi al unei cărţi despre Suleyman (Soliman, Le Magnifique, Fayard, Paris, 1993), André Clot se ocupă pe larg în monografia Mehmet II – Conquérant de Byzance, Perrin, 1990, apărută la noi, în 1994, sub titlul Mohamed al II-lea, Cuceritorul Bizanţului, de felul strălucit în care un tînăr de 21 de ani a schimbat cursul Istoriei.
După Cucerirea Constantinopolului (marţi, 29 mai 1453), Mehmet al II-lea făureşte un Imperiu, care face să tremure de teamă Apusul.
Eşecul Veneţiei în confruntarea cu Biruitorul Bizanţului e astfel explicată de André Clot:
„Mai mult, veneţienii căzuseră pradă acelei mentalităţi, prezentă adesea în istoria Europei, care constă în a subestima adversarul care nu aparţine aceleiaşi civilizaţii şi a-l considera incapabil să se ridice în vreun domeniu la nivelul omului modelat de-a lungul a douăzeci de veacuri de cultură latină şi creştină. Chiar minţile cele mai lucide ale Veneţiei şi ale întregii Europe nu-şi imaginau că sultanul putea avea oşteni mai buni şi mai bine înarmaţi decît cei ai armatelor creştine, că ar putea fabrica o artilerie mai puternică şi construi o flotă care să o egaleze pe cea a Cetăţii Lagunelor, toate acestea comandate de un strateg a cărui inteligenţă şi geniu militar puteau fi comparate cu cele ale marilor cuceritori ai omenirii. Amara experienţă a asediului Constantinopolului fusese uitată“.
Ca orice bun cunoscător al lumii despre care scrie, autorul înfăţişează convingător superioritatea Imperiului Otoman de sub Mehmet al II-lea asupra întregii lumi apusene. O superioritate nu numai militară, ci şi socială, dacă ne gîndim că la ieniceri promovarea se făcea exclusiv pe merite, iar în administraţie un creştin, recrutat prin sistemul devşirme, avea şanse să ajungă Mare Vizir.
Nu trebuie neglijată nici superioritatea materială de la un moment dat.
Astfel că putem vorbi de existenţa une
