Totul arată plin de igrasie groasă, mirosuri pestilenţiale, gândaci uriaşi şi mulţi, mizerie cruntă, saltele sparte şi pline de păduchi. Despre cum arată baia şi toatelele este imposibil de surprins în cuvinte decente. Poveştile celor care stau acolo, unii perioade mai îndelungate, îţi fac de-a dreptul părul măciucă. Nu toţi locatarii sunt boschetari. Printre cei care ajung în adăposturi sunt şi persoane odată onorabile, dar care, dintr-un motiv sau altul, au rămas pe drumuri. Există şi familii care stau aici cu copii foarte mici. Ce spun administratorii acestor locuri de groază?
Imagini de groază în două adăposturi de noapte deţinute de Primăria Iaşi, în care sunt cazate peste 40 de persoane fără locuinţă. Oamenii fără casă care aşteaptă să se facă ziua în adăposturile de noaptea de pe bulevardul Dimitrie Mangeron (fost Splai Bahlui mal Stâng, zona facultăţilor UTI) şi din căminul M2 din aşa-numitul „Bloc Fantomă“ din cartierul Cantemir trăiesc într-o mizerie greu de închipuit, aşa cum arată şi pozele pe care câteva persoane cazate acolo le-au trimis redacţiei „Ziarul de Iaşi“. Încăperile sunt mici şi nu au mai puţin de patru paturi supraetajate, există doar o masă, iar hainele sunt atârnate pe pereţi, în lipsa unor rafturi. Frigiderele sunt insuficiente, nu există aragaz, decât cele pe care şi le-au procurat din propriii bani unele familii cazate acolo, iar cei mai mulţi gătesc la plită sau la reşouri improvizate din cărămizi. Nici apă caldă nu este decâr rar, doar de două ori pe săptămână, iar pereţii sunt plini de mucegai. De parcă nu ar fi suficient, pe jos şi pe paturi mişună milioane de gândaci. Poveştile persoanelor cazate în aceste adăposturi îţi fac părul măciucă.Cum ajungi locatar aici
Cele două adăposturi de noapte, „Mangeron“ şi „M2“, sunt destinate persoanelor care nu au locuinţă. Acestea petrec doar noaptea în clădiri, iar în timpul zi