Ultima mea postare pe blog a stârnit multe reacţii. Mi s-a reproşat că nici vorbă să fie condamnarea unui fost ministru al Apărării şi fost şef al Statului Major General o lovitură teribilă pentru prestigiul instituţiei, ci doar „o confirmare a personalizării funcţiilor în întreaga societate”. Ei bine, nu sunt deloc de acord.
Despre România se afirmă că este o ţară „coruptă”. Un prieten din Germania, căruia i-am reproşat etichetarea, mi-a spus simplu: păi când un fost prim-ministru e condamnat, plus numeroşi ministri şi înalţi funcţionari, ce altceva pot să cred? Nu-i corect, am replicat eu: suntem 19 milioane în această ţară, cum să pui o asemenea etichetă, cum să faci o asemenea generalizare? Sunt o minoritate infimă, majoritatea românilor îşi duc existenţa cât se poate de cinstit! Ce responsabilitate avem noi, cei mulţi şi oneşti?
Ei bine, o anumită responsabilitate avem. Când vorbim de accederea în funcţii extrem de importante într-o societate - secretari de stat, miniştri sau chiar şefi de guvern - vorbim de un întreg mecanism, care ne cuprinde pe toţi, întru-un fel sau altul. Plecând de la alegeri şi până la acceptarea cu seninătate a unor incompetenţi sau corupţi, fără să mişcăm un deget în sens civic, avem, fiecare dintre noi, o doză de responsabilitate.
De aceea, când o persoană ocupă un fotoliu ministerial, nu e o simplă numire. E un mecanism care pleacă de jos, oricât am vrea să ne eschivăm. Un ministru corupt nu este doar „personal responsabil„, este produsul unui sistem.
În 2011, o tânără a murit la bordul navei şcoală germane Gorch Fock, o adevărată legendă printre marinarii din întreaga lume. În urma investigaţiilor au fost dezvăluite abuzuri aproape incredibile, mergând până la abuzuri sexuale şi ameninţări cu moartea. În cazul acesta, „responsabilizarea funcţiilor” a mers mult peste demiterea comandantului. Ministrul şi-a păst
