La Sala Polivalentă din Reşiţa s-a desfăşurat turneul de şah rapid „Memorialul Nicolae Sandu”, ediţia a VII-a. S-au jucat 5 runde în sistem open-elveţian cu 20 de minute de jucător. Au participat 22 de jucători de la cluburi din Reşiţa, Arad şi Vulcan.
CS Vulcan a fost reprezentat de micul şahist, în vârstă de 9 ani, Andrei Secrieru, care a obţinut 4 puncte din 5 posibile, fiind înfrânt doar de câştigătorul turneului.
De menţionat că adversarii cu care s-a confruntat au avut vârste cuprinse între 14 şi… 62 de ani. După aproape patru ore de dispute, s-a impus Mihai Bolintiş de la C.S. Muncitorul Reşiţa, urmat de Andrei Secrieru (CS Vulcan) şi de Daniel Marius Milian de la CS Universitatea Arad.
Organizatorii au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Andrei, pentru talentul şi pentru curajul cu care înfruntă seniorii, reuşind partide foarte frumoase.
Deşi este recunoscut ca un şahist cu un viitor strălucit, Andrei stă momentan prost la capitolul „finanţe”. Părinţii investesc aproape toţi banii în pregătirea micuţului, dar, uneori, nu pare de ajuns. Sponsorizările ar fi binevenite, mai ales că urmează o săptămână de cantonament cu lotul naţional de juniori la Snagov.
La Sala Polivalentă din Reşiţa s-a desfăşurat turneul de şah rapid „Memorialul Nicolae Sandu”, ediţia a VII-a. S-au jucat 5 runde în sistem open-elveţian cu 20 de minute de jucător. Au participat 22 de jucători de la cluburi din Reşiţa, Arad şi Vulcan.
CS Vulcan a fost reprezentat de micul şahist, în vârstă de 9 ani, Andrei Secrieru, care a obţinut 4 puncte din 5 posibile, fiind înfrânt doar de câştigătorul turneului.
De menţionat că adversarii cu care s-a confruntat au avut vârste cuprinse între 14 şi… 62 de ani. După aproape patru ore de dispute, s-a impus Mihai Bolintiş de la C.S. Muncitorul Reşiţa, urmat de Andrei Secrieru (CS Vulcan) şi de Danie