Festivalul de Modă Miss Royal Models şi-a consumat sâmbătă seară cea de-a opta ediţie. A fost o frenezie de forme şi culori! Şase designeri le-au prezentat craiovenilor ce e la modă în privinţa vestimentaţiei. Concursul de frumuseţe a fost adjudecat de o olteancă.
Pe craioveni nu îi mai atrage Polivalenta, cum se întâmpla în iarnă. Au avut semifinalista Ligii Oltchim şi au venit câteva sute, apoi super-kombatul K1 şi rândurile li s-au diminuat. Sâmbătă, în sală au defilat o grămadă de frumuseţi pe metru pătrat şi doar câteva zeci de craioveni au ratat finala Ligii Campionilor pentru a se delecta cu graţiile.
Abaya masculină, made by Muscă
Gala Royal Models a pornit abrupt. Cu o prezentare de modă masculină, creaţie a lui Ştefan Muscă. Inspirată parcă din abaya islamică, nici voalul burka nu a lipsit. Măcar femeile islamice sunt obligate din cauza religiei să îşi lase doar ochi descoperiţi, dar cu ce au greşit bărbaţii din România? Fie vorba între noi, doar ultraşii Ştiinţei pot apela la ţinutele lui Muscă, pentru a-şi masca identitatea în război cu forţele de ordine.
Iar când am aflat că Muscă era şi în juriu la concursul de miss, ne-am îngrijorat un pic.
Colecţii „mai” umane
Femeile şi creatorii străini au avut o altă optică şi au prezentat colecţii vestimentare purtabile. Belinda Liu, Sonia Trifan, Noela Style, bulgarul Ivaylo Petrov şi ucraineanul Fedor Vozianov şi-au prezentat colecţiile de toamnă-iarnă 2013, în marea lor măsură echipamente cu care poţi să ieşi pe stradă sau să te duci la o serată.
Craiova a mizat pe o fotbalistă
14 concurente s-au luptat, nu ca oarbele, ci elegant – defilând pe scenă – pentru coroniţa de la Miss Royal Models. Habar nu au avut care-i premiul, crainicul galei de frumuseţe mărginindu-se la generalităţi, gen surprize şi premii importante. C