Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier care a avut loc pe DN1, la ieşirea din Huedin, după ce microbuzul cu care se întorceau din Italia şi în care se aflau în total opt pasageri s-a răsturnat în afara şoselei
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că în microbuzul de transport persoane se aflau în total opt pasageri.
Microbuzul, care venea din Italia, circula dinspre Oradea spre Huedin, şi transporta spre Târgu Mureş un grup de muncitori români care se îndreptau spre casă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Anca Bolba, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX că din primele cercetări rezultă că şoferul microbuzului a făcut o depăşire neregulamentară pe partea dreaptă, iar maşina şi s-a răsturnat.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul Municipal Huedin, iar alţi pasageri au primit îngrijiri medicale de la echipajele de ambulanţă sosite la faţa locului.
L.C Citeste despre: microbuz , accident , cluj vezi comentariile