Imediat după dezastrul care a ucis o mie de muncitori într-o fabrică de confecţii din Bangladesh, a apărut ideea după care consumatorii occidentali trebuie să boicoteze acest gen de mărfuri. Asta, ca pedeapsă meritată de marile companii occidentale care, în lăcomia lor, folosesc mîna de lucru ieftină din ţările sărace ale Asiei.

Da, e adevărat că blocul care s-a prăbuşit era plin ochi de tineri şi tinere care lucrau pentru o mare firmă de confecţii occidentală. Modelul e cunoscut: firma lucrează cu muncitori plătiţi cu salarii incomparabil mai mici decît în Occident şi vinde apoi marfa la preţuri foarte scăzute pe piaţa europeană sau americană. Clienţii occidentali sînt mai mult decît mulţumiţi, pentru că pot cumpăra ieftin produse pe care nu şi le pot permite la preţurile firmelor de acasă.

Pieţele occidentale sînt, demult, măturate de producţia abundentă şi ieftină a marilor centre de muncă pe bani puţini din China, India, Vietnam, Malaezia, Indonezia, Maroc dar şi din România, Moldova, Ucraina sau alte state est-europene.

Problema pe care au pus-o criticii acestui model, după nenorocirea din Bangladesh, e, însă, rezultatul unei miopii tipice pentru aversiunea faţă de capitalism şi Occident. Moartea muncitorilor, chiar dacă e vorba de muncitori prost plătiţi, nu poate fi reproşată firmelor occidentale. Clădirea care s-a prăbuşit a fost, cu siguranţă, construită după ce primăria a aprobat planul, inspectorii au verificat structura, iar controlorii au eliberat avizele sanitar, anti-incendiu şi de protecţia muncii. Evident, toate aprobările au fost date în fals, pentru că evident toţi funcţionarii au fost corupţi. Asta e realitatea în Bangladesh şi, chiar, în state cu pretenţii administrative mult mai ridicate.

Aşadar, dacă se poate face ceva, atunci e vorba de blocarea corupţiei care omoară oameni în clădiri