Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Investitia” de la Teatrul “V.I. Popa” a închis stagiunea

Publicat in Vremea Noua, luni 27 mai 2013 ·

În cadrul Zilelor Culturale ale Bârladului, sâmbãtã, 25 mai, a avut loc la Teatrul “V.I. Popa” premiera piesei “Investitia” de Serban Ungureanu. Pe scenã a debutat la Bârlad si actorul Cristian Todicã, de la Teatrul “Bacovia” Bacãu, care s-a cãsãtorit cu o actritã din Bârlad devenind astfel “bârlãdean” prin adoptie. Debutul lui Cristian Todicã a fost unul bun, care a dovedit realele talente ale acestui actor, Bârladul cãpãtând asadar încã un om de valoare, un actor strãlucit care din pãcate nu a avut un text pe mãsura valorii sale. Piesa în ansamblu este una care n-a fãcut “furori” în rândul spectatorilor.

„Investitia”, scrisã de Sebastian Ungureanu si pusã în scenã de Marcel Anghel, a fost o premierã nu foarte fericitã. Dramaturgul Sebastian Ungureanu, autorul piesei „Investitia”, este un personaj foarte interesant, însã piesa scrisã de el nu a dat “roade” la Bârlad, unde publicul spectator, cu o culturã teatralã ridicatã, are asteptãri înalte de la actorii locali. Am aflat cã distinsul autor este membru al Uniunii Scriitorilor din România dar este si foarte putin cunoscut în lumea teatralã. Dincolo de dramaturgie, el este si directorul juridic al Bãncii Nationale a României. Asadar, dramaturgului i-a fost usor sã aducã în prim plan un subiect “la modã”. Conform “informatiilor” oferite de regizor, actorul Marcel Anghel, în pliantul de prezentare, textul se vrea o comedie amarã bine ancoratã în realitate, care aduce în prim plan visul românilor de a prospera pe cârca investitorilor strãini. Lucrurile se complicã atunci când investitorul strãin este un sarlatan român reîntors de pe meleaguri americane ca sã-i aducã la sapã de lemn pe visãtori. Genul acesta de comedie neagrã, presãratã cu un comic de limbaj sprintar, a plãcut si nu prea publicului bârlãdean si gratie actorilor Cristian Todicã (debut), Lucian Arhire, Ramona Pãrpãlitã si Simon Salcã jr. a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 38 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 45 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 30 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 22 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°