Aud, citesc, văd şi mă crucesc cu ambele mâini, însă preponderent cu stânga (şi nu comit o blasfemie, căci socialismul e la putere): cică măreaţa administraţie locală gestionează foarte bine „Problema Brâncuşi”! M-am născut în acest frumos orăşel şi nu regret nimic; mai mult, sunt chiar mândru de locul naşterii mele. De aici încolo, nu-mi pot manifesta simpatia pentru ceea ce mă înconjoară.
Înainte de a începe discuţia despre unicul Constantin Brâncuşi, invit onorabila administraţie locală şi/sau judeţeană să dea click pe un link amărât: http://www.stratford-upon-avon.co.uk/ . Aici se găseşte site-ul oficial al micuţei aşezări Stratford-upon-Avon, locul naşterii unui tip. Domnilor de la Primărie, CJ, de la Cultură şi de aiurea, nenea ăla „se intitulează” Shakespeare. William Shakespeare – pentru cei care mai pun labele pe câte-o cărţulie. Buuuun, presupun că tocmai v-aţi aruncat ochişorii pe net şi aţi aflat că localitatea din Anglia are puţin peste 26.000 de suflete. Ei bine, la o căutare mai atentă pe clasicul „Goagăl”, găsim ceva foarte interesant: site-uri de specialitate afirmă că orăşelul lui Shakespeare bagă aproximativ 1.000.000 de lire sterline în fiecare an la buget strict din vizitarea locurilor natale ale marelui dramaturg (pentru inculţi şi analfabeţi, dramaturgul scrie piese de teatru, nu neapărat drame). Întrebare: câţi lei (că euroii nu reprezintă moneda naţională a noastră) bagă la bugetul oraşului nostru Constantin Brâncuşi? Ştiţi la fel de bine ca mine: zero!!! Ba mai mult, există un centru dedicat promovării sculptorului… Ce promovează? Nimic!
Unii se dau de ceasul morţii să facă bani din piatră seacă: grecii, într-o croazieră spre un căcat minuscul numit insulă, te aburesc cu sute de legende legate de zeităţile lor, iar tu dai 20-25 de euro/persoană ca un ghid pirpiriu să-ţi arate nişte pietre; turcii îţi fac turul vechiului Efes,
