- dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe - - Una din nemulţumirile scriitorului român este legată de traducerile care se fac peste hotare. Unii acuză instituţiile care se ocupă de asta că sunt partizane, fac liste scurte sau nu totdeauna propun străinilor adevăratele valori. Eşti mulţumit cum şi cât ai apărut? - E o iluzie pentru scriitorul român de azi că ar fi tradus cu adevărat în limbile Europei. Nimeni, de la nivelul instituţiilor abilitate şi plătite, nu face nimic în acest sens. Sînt cîteva excepţii, nesemnificative numericeşte. Dacă ar încerca cineva să mă contrazică, l-aş ruga să îmi arate o antologie de poezie serioasă, făcută necumetrial, cu cincizeci de poeţi români contemporani, care să fi apărut în zece limbi de circulaţie europeană. Să fie o carte impresionantă prin dimensiuni, prin conţinut, care să exprime ideea de forţă… Dacă tu ai vedea în librărie o antologie cu cincizeci de poeţi portughezi sau cehi sau germani sau italieni sau irlandezi sau ruşi…, ca să dau doar cîteva exemple, nu ai cumpăra-o imediat? Ai lua-o ca să te conectezi la un fenomen, la un spaţiu, la o literatură vie. De asemenea, ce ar însemna să publici, tot în zece limbi europene, o antologie de eseuri, tot vreo cinci sute de pagini, care să spună ceva despre intimitatea creatoare a culturii noastre….? Şi ai avea de unde să alegi acele pagini cu care să ieşi la atac…! Sau la prozatori, la fel…! Iar aceste antologii să fie promovate pe toate canalele diplomatice, culturale, cu toate onorurile. Dar nu, noi traducem aceiaşi doi, trei, patru autori, care par izolaţi într-o cultură inconsistentă. Traducerile întîmplătoare, individuale, mai ales dacă nu sînt promovate după nişte reguli care ţin de strategiile (nu am alt termen acum) specifice, se pierd într-o mare de apariţii editoriale. „Cu Aurel Dumitraşcu am vînat lei în pustiul ideologic al tinereţii noastre” - Ai făcut armata la