National Gallery of Art din Washington găzduiește în aceste zile o superbă expoziție, în detalii de o precizie și eleganță copleșitoare, a poveștii celebrei companii Ballets Russes. Aceasta a funcționat între 1909-1929 și a fost impresariată de foarte controversatul Sergei (sau Serge) Diaghilev, un personaj căruia nu-i era străină nicio metodă în tentativa de a-și susține financiar proiectul (a fost adesea nevoit să-și sprijine foarte scumpa artă prin lingușirea josnică a admiratorilor săi din Moscova, Paris, ori Sankt Petersburg, să îndure crize financiare, să împrumute, să fure chiar, doar pentru a menține corabia pe linia de plutire). Diaghilev, om cu o vitalitate aparte, își întâmpină zâmbitor vizitatorii încă de la intrarea în expoziție: “I am at first a charlatan, but full of dash; secondly, a great charmer; thirdly, cheeky; fourthly, a very reasonable man with few scrupules; fifthly, someone afflicted, it seems with a complete absence of talent. And yet I think I have found my true vocation: to be a patron of the arts. For that I have everything I need, except money, but that will come.”
Ce putem găsi de această dată la National Gallery of Art? Aproape tot… de la costume din spectacole (“Prințul Igor”, “Sadko”, “Ode”, “La Chatte”, “The Blue Train” etc.), confecționate de nume unul și unul (Natalia Goncharova, Coco Chanel…), până la difuzarea unor înregistrări rarisime, pe plasme bine strecurate în decorul cvasi-neoprimitivist, ale unor “Petrushka” (Igor Stravinsky) sau “The Prodigal Son” (creat pentru trupa lui Diaghilev de George Balanchine).
Mi-au plăcut foarte tare decorurile făcute de Georges Rouault, precum și secțiunea dedicată lui Vaslav Nijinsky, un balerin și coregraf rus cu origini poloneze care s-a alăturat trupei lui Diaghilev încă din 1909, devenindu-i apoi acestuia iubit. Alăturarea l-a făcut în foarte scurt timp faimos iar începân
