Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Bârcă, ajutat de olandezi pentru dotarea căminului de bătrâni

Publicat in Pandurul, luni 27 mai 2013 ·

Primarul din Turburea se bazează pe „nişte prieteni olandezi” pentru ducerea la îndeplinire a proiectului care vizează înfiinţarea unui cămin de bătrâni în localitate. Clădirea în care va funcţiona centrul a aparţinut societăţii Petrom, pentru care autorităţile locale trebuie să achite peste 4 miliarde lei vechi. Bârcă spune că le va cere foştilor proprietari să-i permită achitarea acestei sume în decursul a doi ani.

Ion Bârcă, primarul din Turburea, spune că vrea neapărat să ducă la îndeplinire proiectul de înfiinţare a centrului de bătrâni. Pentru dotarea şi modernizarea clădirii se bazează pe sprijinul unor olandezi, care în trecut au mai dotat unităţile şcolare din localitate. „Am şi o soluţie, pentru punerea pe picioare a centrului de bătrâni. Am nişte prieteni olandezi care sunt oameni de cuvânt. Poate mă ajută cu dotarea căminului, poate şi cu ceva bani. M-au mai ajutat cu dotarea grădiniţei de la Cocorova, atât ei, cât şi domnul Cosmin Popescu. M-au ajutat cu dotarea şcolilor din comuna Turburea, cu calculatoare, cu măsuţe la grădiniţe, cu tot felul de lucruri. La Poiana, dotarea grădiniţei cu calculatoare, jucării, covoraşe, perdele. Au spus că vor să mă ajute, îi aştept să vină, într-o lună vor ajunge în România şi vor veni şi la Turburea. Şi domnul Iriza şi domnul Greblă sunt de acord cu înfiinţarea centrului şi mă bazez şi pe dumnealor”, a spus Ion Bârcă, primarul din Turburea.

Rate pentru clădire timp de doi ani

Căminul de bătrâni ar urma să găzduiască 37 de persoane pentru care autorităţile locale spun că vor stabili un tarif minim. Clădirea a fost deja achiziţionată de la societatea Petrom. Autorităţile locale speră să poată achita contravaloarea ei în câţiva ani. „Clădirea ne costă 4,2 miliarde, în bani vechi, atât ne-a cerut Petrom. La insistenţele domnului senator Greblă, vom găsi o soluţie să ne relaxeze ratele, să plătim anul

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 23 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 54 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 46 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°