Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai există ieşiri de incendiu pentru băncile centrale?

Publicat in Bursa, luni 27 mai 2013 ·

Ceva se întâmplă pe pieţele financiare internaţionale, chiar dacă încercăm să facem abstracţie de perspectivele adâncirii recesiunii economice din ultimii ani, iar acel ceva nelinişteşte o serie de mari instituţii financiare. De ce? Pentru că suntem foarte aproape, se pare, de momentul în care nu va mai putea fi negată ineficienţa politicilor monetare, oricât de "neconvenţionale" ar fi ele.

Cele 21 de bănci care au calitatea de dealeri primari în Statele Unite şi-au manifestat "confuzia privind intenţiile băncii centrale legate de achiziţia obligaţiunilor guvernamentale", conform unui articol Bloomberg, deorece se reduce eficienţa politicii monetare.

Acelaşi subiect a fost abordat recent şi de către FMI. În analiza "Politici monetare neconvenţionale - experienţe şi perspective", Fondul Monetar Internaţional consideră că "în timp ce măsuri neconvenţionale suplimentare ar putea fi adecvate în anumite circumstanţe, s-ar putea să existe o diminuare a eficienţei acestora, iar beneficiile trebuie analizate comparativ cu potenţialele costuri".

Criticile voalate ale FMI la adresa băncilor centrale nu împiedică instituţia financiară internaţională să ceară, la scurt timp, reluarea programelor de stimulare fiscală, atât pentru economiile din Europa Centrală şi de Est cât şi pentru Marea Britanie.

Mult mai dură a fost opinia directorului general de la BIS (Bank for International Settlements): "Creşterea economică are tendinţa să fie mai slabă după crizele financiare decât în cazul unor recesiuni normale", a amintit Jaime Caruana, iar acest fenomen nu se reduce doar la scăderea cererii agregate, ci "reflectă necesitatea unei absorbiri din partea economiei a dezechilibrelor structurale acumulate în perioada de expansiune nesustenabilă".

Punctul de vedere al directorului general al BIS, care manifestă numeroase tangenţe cu teoria economică promovată

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 26 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 38 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 41 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 51 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°