Ciuma a fost o boală care a nimicit tot în calea ei, în timp ce oamenii se priveau neputincioşi unii pe alţii. Capitala a fost pustiită, şi ea, de această boală. Bucureştiul zgomotos de astăzi era cuprins de o linişte adâncă şi prelungă atunci când lovea această epidemie.
Istoricul G. I. Ionnescu-Gion, dezvăluie în cartea sa, „Istoria Bureşcilor“, mai multe dedesubturi mai mult sau mai puţin necunoscute ale celei mai cumplite boli cu care s-a luptat omenirea de-a lungul timpului: ciuma. Adevarul.ro vă prezintă monstruozităţile lăsate în urmă de această boală.
„Foaie verde nalbă moale,/ Adus-a un nor în poale,/ Boala cea mai rea din boli,/ Noru-n ţară s-a lăsat,/ Peste oameni a plouat;/ N-a plouat ploaie curată,/ Ci cu ciumă amestecată,/ Unde ajunge picătura,/ Se închid ochii şi gura:/ Ochii să nu mai privească,/ Gura să nu mai grăiască!/ Plină-i ţara, mult e plină/ De scaeţi, de mărăcină”, este poezia pe care o prezintă istoricul G.I.Ionnescu Gion în cartea sa şi care descrie cu multă precizie tabloul bucureştean din acea vreme.
Ciuma a scris o istorie care s-a întins pe zeci de ani
Cea dintâi ciumă care năvăleşte asupra ţărilor române şi pe care istoria o cunoaşte sub numele de Ciuma lui Atila a venit din Europa în anul 451. O mie de ani a bântuit această boală Dacia, dar istoricii nu mai vorbesc decât de ciuma de la 1476.
A treia ciumă istorică este cea de la 1553, pe care cronicarul săsesc Ostermayer o numeşte înspăimântătoare şi care, numai în Cetatea Braşovului, a omorât 5.000 de locuitori.
Douăzeci de ani după ciuma Braşovului, între 1572 şi 1576, după ce a colindat prin tot Orientul, ajunge din nou în ţările române. Au murit oameni cu miile.
Ciuma este aceeaşi în toate secolele, cu fiori de groază pentru toată lumea. Pe unde trecea lăsa în urma ei mormane de cadavre, fără să as
