Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiu de deputat, eliberat pe o cauţiune de 30.000 de lei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 mai 2013 ·

Băiatul deputatului PSD Călin Matei din Maramureş a scăpat de închisoare în dosarul în care e acuzat de cămătărie şi şantaj. Tânărul a plătit 30.000 de lei pentru eliberare. El nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu şi nici să vorbească cu complicele său.

Magistraţii de la Tribunalul Maramureş au admis recursul făcut de fiul deputatului PSD Călin Matei. Astfel, Tudor Matei va fi judecat în libertate. El a primit interdicţia de a părăsi localitatea, de a deţine arme, să comunice cu martorii din dosar şi de a se apropia de victimele sale. El va trebui să se prezinte la Tribunal ori de câte ori instanţa îi va cere acest lucru. Iniţial, Judecătoria Baia Mare a respins cererea de eliberare pe cauţiune. Îmn același caz, a fost pus în libertate şi tânărul împreună cu care Tudor Matei a şantajat o familie căreia îi împrumutase cu camătă suma de 2.000 de euro. Cei doi şi-au ameninţat victimele pentru a obţine mai mulţi bani.

Cămătari de 2.000 de lei

Fiul deputatului Călin Matei a fost arestat preventiv pe 25 aprilie, fiind acuzat de şantaj. Procurorii Parchetului Judecătoriei Baia Mare au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Andrei Tudor Matei, pentru şantaj, şi Sebastian Andrei Pop, pentru complicitate la şantaj. Cei doi tineri sunt acuzaţi că au şantajat şi ameninţat cu moartea o persoană căreia unul dintre ei îi împrumutase 2.000 de lei, pentru a o determina să plătească lunar dobândă pentru acest împrumut. "În perioada decembrie 2012 - aprilie 2013 cei doi au exercitat acte de constrângere morală, proferarea de ameninţări explicite, directe şi telefonice cu acte de violenţă şi moartea, adresate părţii vătămate şi familiei acesteia, precum şi acţiuni de intimidare prin căutarea părţii vătămate la domiciliu, pentru a o determina să remită, lunar, sume de bani cu titlu de dobândă, ca urmare a unui împrumut în sumă de 2.000 de lei, acorda

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°