Mandatele de executare a pedepsei pe numele a patru persoane emise de trei instanţe de judecată au fost puse în aplicare după ce poliţiştii doljeni au depistat patru infractori. În acest sfârşit de săptămână, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii doljeni au fost depistate şi încarcerate patru persoane.
Pe numele persoanelor erau emise mandate de executare a pedepselor privative de libertate. „Poliţiştii din Calafat l-au depistat şi prins pe Florin Lungu, în vârstă de numai 16 ani, din localitate, acesta având de executat doi ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie“, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
Doi bucureşteni, prinşi în centrul Craiovei
Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, le-au dat de urmă altor două persoane căutate de agenţi. „În arestul Poliţiei se află acum şi Ştefan Coman, în vârstă de 37 de ani, împreună cu Ion Ţuică, de 34 de ani, ambii din Bucureşti. Cei doi au fost capturaţi în baza mandatelor de arestare preventivă emise de Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt“, a mai adăugat Amelia Căprărin.
Scandalagiu de meserie, vârât după gratii
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 24 mai a.c., lucrători din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Bechet şi Postului de Poliţie Ostroveni l-au prins şi încarcerat pe Ionică Negoiţă, în vârstă de 31 ani, din comuna Ostroveni. „Pe numele ostroveanului, Judecătoria Craiova a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la un an şi patru luni pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri“, a conchis Amelia Căprărin. Bărbatul era cunoscut în comunitate pentru frecventele scandaluri pe care le isca.
Car