La sfârşitul secolului al XIX-lea, o companie franceză a concesionat un perimetru de exploatare a aurului din Bucium (lângă Roşia Montană), aducând, în premieră, o tehnologie de exploatare intensivă a aurului. Reacţia localnicilor a intrat în folclor. Fragment din cartea “Morminte în mişcare. 10 ani la Roşia Montană”, în curs de finalizare.
***
“Versul Buciumanilor/ Chiar despre-ntîmplarea lor/ Cum o fost şi o păţit/ C-un franţuz străin venit/ Venit din ţară străină/ Ne-a luat pita din mână/ Baia1 cea cu daruri plină/ Ce ne-a fost mai cu-ndemână/ Din ea trăia o comună/ Toţi bine cu voie bună/ Acum baia ne-a luat/ Suntem de pierit în sat”.
Astfel începe “Versul Buciumanilor”, o baladă intrată în folclorul Apusenilor, inspirată dintr-un fapt real – revolta băieşilor din Bucium, din februarie 1886. Un episod de luptă socială ignorat de istorici, regăsit şi re-valorizat doar de unii cercetători filologi, după anul 1965 (începând cu Dimitrie Braharu şi Mihail Triteanu). O plăcuţă comemorativă de pe o casă din Bucium aminteşte de locul în care au fost puse la cale şi au pornit evenimentele din 1886, care au stârnit o mare îngrijorare în fostul Imperiu Austro-Ungar, autorităţile temându-se că acestea ar putea reprezenta doar preambulul unor revolte sociale de amploare. Comuna Bucium este “peste deal” de Roşia Montană, fiind vizată pentru extinderea proiectului RMGC.
Totul a început în anul 1880, când un grup de localnici mai înstăriţi au beneficiat de legislaţia care le permitea să arendeze mici zone miniere. 36 de buciumani s-au asociat (lucrând în târşăjie) pe principiul participării în cote părţi (cuxe) la cheltuieli, în funcţie de care primeau şi cote părţi din câştig. Grupul a arendat de la autorităţi perimetrul minier cu nume “Sfântul Petru şi Pavel”, dar primii trei ani de exploatare le-au adus beneficii puţine. Ajungând însă în zona mai pute
