În exclusivitate pentru Gorj Domino, ministrul Energiei, Constantin Niță, a adus scurte lămuriri cu privire la două lucruri extrem de importante pentru salariații Complexului Energetic Oltenia. Acestea vizează schimbarea membrilor Consiliului de Supraveghere și disponibilizările.
În urmă cu câteva zile, Senatul a adoptat un proiect de lege privind aplicarea, în perioada 2013-2018, a unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Dacă proiectul va trece și de Camera Deputaților, concedierile colective vor avea loc în CE Oltenia, CE Hunedoara, RAAN Dr.Tr. Severin şi Electrica SA. Potrivit proiectului, din cele patru companii, în acest an, ar trebui să plece peste 2.500 de salariați.
Concedieri, în 2014
Din spusele ministrului Niță, CE Oltenia nu va face concedieri în 2013. Același lucru l-a susținut și managerul companiei, Laurențiu Ciurel, care a precizat că pentru 2014 vor fi disponibilizați 565 de angajați, aflați în prag de pensionare. Cu toate că proiectul de lege reglementează drepturile disponibilizaților începând cu 2013, ministrul Energiei, Constantin Niță lasă de înțeles că CE Oltenia, nominalizat de altfel în proiectul de lege adoptat de Senat, va face excepție: „Nu există nicio intenție de disponibilizare în acest an”, a spus acesta pentru Gorj Domino.
Nominalizarea supraveghetorilor, într-o săptămână
Într-o ediție recentă a cotidianului nostru, șeful OPSPI, Gabriel Dumitrașcu, a dezvăluit că în problema alegerii unui nou Consiliu de Supraveghere (CS) pentru CE Oltenia, există un blocaj la nivel ministerial. Mai exact, că funcționarii de la Ministerul Economiei tergiversează nejustificat nominalizarea persoanelor selectate de firma germană de recrutare, Kienbaum: „Încerc de patru luni să transfer acest contract (cel încheiat cu