Acoperişul unei şcoli din judeţul Olt a fost smuls în totalitate de vânt, duminică după-amiază, în timpul unei furtuni puternice produse în nordul judeţului.
Incidentul a avut loc în comuna Leleasca, unde acoperişul din tablă al şcolii, care datează din anul 1962, a fost smuls de vânt şi s-a desprins în două bucăţi mari, una dintre ele lovind în cădere şi acoperişul grădiniţei aflate în vecinătate.
În urma incidentului jumătate din acoperişul grădiniţei a fost distrus, un perete exterior a fost deteriorat, iar mai multe geamuri s-au spart.
"Serviciul de voluntari din comună a intervenit în primă fază la locul respectiv, iar noi am asigurat perimetrul. Şeful Inspectoratului Şcolar şi subprefectul au mers în zonă pentru a evalua pagubele şi a vedea care este situaţia. A fost distrus acoperişul şcolii, care funcţionează într-o clădire cu parter şi etaj, iar luni cursurile se vor ţine la parterul clădirii şi în biblioteca şcolii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu.
Comitetul pentru situaţii de urgenţă al comunei s-a întrunit şi s-a luat decizia ca luni cursurile să se desfăşoare la parterul şcolii, dar şi în sala de sport şi bibliotecă, aceste două clădiri fiind amenajate pentru a putea primi elevii care învăţau la etajul clădirii. De asemenea, preşcolarii nu vor merge la grădiniţă luni, cursurile fiind suspendate pentru o zi.
Judeţul Olt s-a aflat, duminică, sub incidenţa unei avertizări de fenemene meteo imediate, în intervalul 14.25 - 15.00. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »