Dimitri Medvedev, premierul Rusiei, a infirmat zvonurile legate de iminenţa demisiei sale, care s-au înmulţit după plecarea din cadrul echipei guvernamentale a unui vicepremier. El a insistat asupra „bunelor relaţii” cu preşedintele Vladimir Putin.
„Am avut şi am în continuare relaţii amicale foarte bune” cu preşedintele Putin, a declarat Medvedev într-un interviu în cursul emsiunii „Televiziunea centrală”, informează France Presse.
„Dacă ar fi fost altfel, în prezent am fi avut probabil un alt guvern”, a subliniat el.
Zvonurile cu privire la divergenţele tot mai profunde dintre preşedintele Putin şi premierul Medvedev s-au înmulţit în Rusia după plecarea din guvern, la începutul lunii mai, a lui Vladislav Surkov, un influent viceprim-ministru, adeseori prezentat ca strategul sistemului politic strict controlat de Kremlin.
La acea dată, analiştii au emis ipoteza unei lupte între clanurile aflate la putere, alimentând speculaţiile referitoare la iminenţa demisiei întregului guvern, inclusiv a premierului.
„Zvonurile despre posibile demisii cu siguranţă nu ajută, însă în ce mă priveşte aceste afirmaţii nu mă deranjează”, a afirmat Medvedev.
„Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va fi demisă. Viaţa este astfel făcută”, a adăugat el.
Pe de altă parte, prim-ministrul a mai menţionat că „nu îi este teamă” de momentul în care va trebui să îşi părăsească postul.
„Nu îmi este frică de asta (...) Dacă ai crede că eşti în funcţie pentru totdeauna, atunci ar fi o catastrofă”, a mai afirmat el.
Preşedintele Putin a criticat deschis guvernul pentru întârzierile în aplicarea promisiunilor electorale, în cursul unei reuniuni organizate la 7 mai, exact la un an după revenirea la Kremlin, avertizându-i pe miniştri că în joc se află responsabilitatea lor personală.