Corona Brașov a remizat acasă în compania piteștenilor, la finalul unui meci la care președintele clubului brașovean a urlat din gură de șarpe că „Am fost furați“ de arbitri. Cert este că brașovenii au ratat ocazia de a se califica „matematic“ în prima Ligă….
Acum toate speranţele se leagă de ultimul meci, cel din deplasare cu FCM Târgu Mureş, în care elevii lui Dan Bona au doar varianta victoriei.
Arbitrajul penibil al brigăzii conduse de Ionel Ivan, o echipă supermotivată (FC Argeş), dar şi numeroasele greşeli din acest meci au dus la un rezultat care a stricat sărbătoarea celor de la Corona. Braşovenii au deschis scorul prin Coman în minutul 7, iar Horia Popa a lovit transversala cu o torpilă din mijlocul careului (14). Mai mult, centralul întâlnirii a refuzat un penalty clar gazdelor în minutul 9, la un faul clar în careu la Martac.
În loc de 2-0, pitestenii au restabilit egalitatea prin Dulcea, care a transformat un penalty usor acordat (15). Coman a reuşit dubla în minutul 25 şi se părea ca brasovenii nu vor avea probleme în obţinerea victoriei.
Dîlbea şi Ene puteau majora scorul până la pauză, dar la cabine s-a intrat la egalitate, pitestenii reuşind egalarea prin acelasi Dulcea, care a profitat de o gafă a defensivei braşovene.
În partea secundă, Corona a atacat cu toate liniile, dar oaspeţii au lovit din nou, prin acelaşi Dulcea, servit ideal de Forika (60)!
Până la final, braşovenii au luat cu asalt careul oaspeţilor, au reuşit egalarea prin reuşita lui Damian (79), au cerut apoi un penalty la un henţ clar în careu al lui Visa văzut de toată lumea, nu şi de arbitrul brăilean.
S-a încheiat 3-3, cu mulţi nervi pe teren, cu jucătorii şi oficialii brasoveni cerându-i socoteala arbitrului. Fără niciun folos, iar promovarea poate fi compromisa, daca echipa nu va strange randurile până la meciul cu FCM Târgu Mureş.
@N_