Programul de lucru al celor 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic (CE) Oltenia va fi redus de la 5 la 4 zile pe săptămână, începând cu 1 iunie, iar sindicatele din minerit se declară nemulţumite de decizie şi anunţă cu acţiuni de protest la care sunt aşteptaţi aproximativ 5.000 de mineri.
Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, a dat publicităţii, duminică, un comunicat de presă în care precizează că de la 1 iunie programul de lucru al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe săptămână, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de lignit, iar această decize a administraţiei companiei va genera ample acţiuni de protest.
Decizia de reducere a săptămânii de lucru la patru zile presupune diminuarea salariilor tuturor angajaţilor cu 20%, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie.
De asemenea, sindicatele reclamă şi "reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajaţi din rândul personalului TESA au veniturile diminuate cu până la 50%".
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie susţin că niciuna dintre măsuri nu a fost negociată, fiind comunicate sindicatelor doar după ce au fost aprobate de către administraţie, Federaţia Naţională Mine Energie considerând că aceste decizii reprezintă încălcări ale contractului colectiv de muncă.
Duminică a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie, în care s-a decis ca prima acţiune de protest, la care sunt aşteptaţi 5.000 de mineri, să aibă loc la Târgu Jiu, joi, la ora 12.00.
"Cei 209 responsabili sindicali prezenţi la şedinţă au stabilit că acţiunile sindicale se vor desfăşura indiferent de acţiunile de intimidare la care vor fi supuşi angajaţii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care mem