Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Cinci tineri din Vaslui au scăpat cu viaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat de pe un pod

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

O plimbare cu maşina putea fi fatală pentru 5 tineri din municipiul Vaslui. Aceştia au scăpat, miraculos, cu viaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şant adânc de 20 de metri.

Din câte se pare, unul din tineri a luat maşina părinţilor, un Volkswagen Golf 3, şi şi-a invitat prietenii la o plimbare. La insistenţele unuia dintre ei, un tânăr de 17 ani, acesta l-a lăsat să o conducă, deşi ştia că prietenul său nu avea permis de conducere. decizie care era cât pe ce să îi fie fatală.

Văzându-se la volan, tânărul de 17 ani a călcat pedala de acceleraţie, iar imediat după un pod din zona industrială a pierdut controlul volanului, şi s-a răsturnat cu maşina în şanţ.

„Să îl pupe în fund pe Dumnezeu! Au avut mare noroc“, a spus unul dintre martori. Deşi, iniţial, toţi cei 5 tineri au fugit de la locul accidentului, poliţiştii i-au găsit imediat şi au solicitat ajutorul echipajelor medicale. La faţa locului au sosit trei ambulanţe care au preluat 4 dintre victimepe care le-au transportat la spital.

„Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, au ajuns la spital cu multiple traumatisme, ca urmare a unui accident rutier. Toţi au fost stabilizaţi şi urmează să li se facă investigaţii suplimentare“, ne-a declarat Carmen Stratulat, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit Poliţiei, atât tânărul care a luat maşina de la părinţii săi, cât şi prietenul său de la volan s-au ales cu dosare penale. „Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru încredinţarea autoturismului unei persoane care nu posedă permis de conducere, iar un alt tânăr, de 17 ani, s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conduecere, pentru vătămare corporală din culpă şi pentru părăsirea locului accidentului“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătoru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 30 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°