Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres, anunţa, pe un ton de curtean bine rulat, că „România trebuie să suporte corecţii financiare în valoare de aproape 700 de milioane de euro, din cauza neregulilor constatate în urma derulării unor proiecte care au beneficiat de sprijinul financiar al UE”. Faptul, zice ministrul, are părţi rele şi părţi bune. Şi unele, şi altele se încadrează însă într-o realitate pasabilă, după toate aparenţele. „Este normal ca statul, atunci când a greşit prin a lăsa persoane nepregătite în poziţii-cheie, să suporte acest cost. Acum analizăm posibilitatea de a debloca situaţia printr-un act normativ. Este, însă, de lucru, pentru că vorbim despre un efort financiar substanţial, aproape 700 de milioane de euro grosso-modo, pe toată perioada programelor operaţionale, numai pe achiziţii publice”. Că ar fi normal ca acela care răspunde inadecvat unei situaţii date să-şi asume pagubele propriului răspuns mi se pare, şi mie, de la sine înţeles. Atunci când aşa ceva se petrece în cazul unor persoane şi instituţii publice care reprezintă comunităţi umane – în cazul nostru, naţiuni întregi –, ceea ce rămâne de adus în discuţie este relevanţa unor asemenea erori pentru întreaga activitate a respectivelor persoane şi instituţii, marja de eroare la nivelul întregului şi, nu în ultimul rând, răspunderea celor ce ocupă posturi oficiale pentru prejudiciile aduse nu doar sub raport financiar acelor naţiuni în raport cu partenerul lor, cu Uniunea Europeană. Or, din aceste puncte de vedere, lucrurile nu stau deloc roz. Un prejudiciu de circa 700 de milioane de euro nu înseamnă nici un portmoneu pierdut în tramvai, fie el şi vital pentru proprietar, nici furtul lui de către un ins iute de mână. Ministrul o spune clar: sumele s-au acumulat pe toată durata derulării programelor şi s-au înregistrat numai la capitolul achiziţii. Cum ac