O zi de lucru din viaţa oamenilor responsabili de apa de la robinetele noastre, de sistemul de canalizare din oraş şi de epurarea apei care se întoarce în natura. Toate momentele muncii lor surprinse în imagini, iar fotografiile expuse în subteran în Capitală. O zi de lucru din viaţa oamenilor responsabili de apa de la robinetele noastre, de sistemul de canalizare din oraş şi de epurarea apei care se întoarce în natura. Toate momentele muncii lor surprinse în imagini, iar fotografiile expuse în subteran în Capitală.
O expoziţie dedicată oamenilor care lucrează din umbră, dar fără al căror efort, viaţa în oraş ar fi incomparabil mai dificilă are loc în pasajul de la staţia de metrou Piaţa Unirii 1 din Bucureşti. O colecție de 11 panouri, surprind angajaţii Apa Nova şi detalii ale activităţilor cotidiene ce duc drumul apei din Dâmboviţa şi Argeş, în casele bucureştenilor şi apoi în staţia de epurare de la Glina.
„Ideea proiectului mi-a venit încă de prin 1986. Într-o noapte veneam acasă, era iarnă, un ger de crăpau pietrele, iar pe bulevardul Timişoara se afla parcată o maşină de intervenție de la ITB, din aceea cu platformă deasupra. Doi muncitori, cu mâinele goale, reparau liniile de troleibuz, impresionant, nimeni nu ştia de ei, dar graţie lor a doua zi bucureştenii ajungeau cu bine acolo unde voiau, erau nişte eroi anonimi", povesteşte Andrei Bîrsan, Preşedintele Asociaţiei „Bucureştiul Meu Drag".
Puteţi să vizitaţi expoziţia în fiecare zi, între 22 mai - 30 iunie, în cadrul programului de funcţionare a trenurilor de metrou.