Sute de lumânări vor fi aprinse şi se vor înălţa baloane colorate, duminică, în 21 de oraşe din ţară şi din străinătate, în memoria copiilor decedaţi, marcându-se Ziua părinţilor de îngeri.
Aflat la a VI-a ediţie, evenimentul, singurul din România şi cel mai mare de acest gen din lume, se va desfăşura simultan în 17 oraşe din ţară (Bucureşti, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj Napoca, Constanţa, Dej, Feteşti, Galaţi, Iaşi, Oradea, Petroşani, Piteşti, Satu Mare, Sibiu, Târgu Jiu, Timişoara) şi patru din străinatate. În Capitală evenimentul va avea loc în Parcul IOR.
"Este timpul să devenim mai vizibili în ochii opiniei publice. Încet - încet lumea începe să înţeleagă care este rolul şi misiunea noastră, să privească cu alţi ochi 'Părinţii de îngeri' şi prin alegerea unei locaţii deschise publicului larg am dorit să le oferim tuturor posibilitatea să fie mai aproape de noi mai uşor. Ca în fiecare an, şi anul acesta încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil suportul emoţional de care ştim că au nevoie", a declarat fondatoarea organizaţiei EMMA, Bianca Brad.
"Este un moment emoţionant, care alină la gândul că pot face asta pentru copilul plecat prea curând de lângă ei. Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună spusă cu sinceritate poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii", a adăugat Bianca Brad, citata de Agerpres in pagina electronica.