Tensiunile din USL au fost ţinute sub capac o bună bucată de timp. PNL-iştii au înghiţit cu greu impozitarea progresivă, numirea lui Kovesi şi, de fapt, toată înţelegerea lui Ponta cu Băsescu. Participarea primului ministru la Consiliul European, conferinţa pe agricultură a LAPAR (cu prezenţa lui Cioloş, Băsescu şi Constantin), până şi arestarea lui Becali, nu au putut elimina tema ruperii USL din subiectele de presă. Unele oportunităţi au fost ratate (scandalul Roşca Stănescu) însă oricând atitudini diferite în legătură cu revizuirea constituţiei, remanieri guvernamentale, privatizări, etc pot fi valorificate, în sensul ruperii USL. M-am referit în abordările anterioare, la adevăratele motive care fac imposibilă prelungirea existenţei USL. Cred, totuşi, că o aprofundare a subiectului este binevenită. Să analizăm actorii. PC-ul va conta atât timp cât Constantin este ministrul agriculturii. Chiar dacă imaginea ministrului nu este deloc rea, vorbeşte bine, documentat, însă răceala impusă interlocutorului din agricultură şi mai ales lipsa unei viziuni generale în care să încadreze măsurile punctuale, lipsa unei experienţe în domeniu etc., îl fac greu de adoptat de către marea familie a agricultorilor. La o eventuală înlocuire a sa cu deputatul Steriu (de exemplu), PC-ul ar reveni la 2-3%, atât cât poate susţine componenta mediatică a trusturilor de presă prietene. PNL-ul, având la centru o dictatură (ca aproape în orice partid românesc) a trecut la execuţia propriilor fruntaşi. Aceasta va cataliza acţiunea de dezvoltare a Mişcării Liberale care, în anumite condiţii, poate prelua stindardul politicii liberale. Cârcotelile din PNL, pe fondul îndepărtării de la resurse a structurilor executive coordonate de liberali, se amplifică, iar o rupere a USL poate deveni fatală pentru actuala echipă de conducere. La PSD lucrurile sunt şi mai încurcate. Linia Ponta (+ echipa)-