Îngrămădiţi,plămădiţi de caractere-la propriu şi la figurat-căci fiecare literă ascunde,ca un puzzle, o porţie de umanitate,fie scriem, numai să scriem, ca nişte paşoptişti care şi-au greşit epoca şi suferă înţepeniţi între două lumi,fie ne recunoaştem teleportând condeiul într-o arenă publică.Bloggereala-aşa e alintată de adepţii ei intimi şi consecvenţi-s-a liberalizat şi igienizat. Pe mulţi dintre noi,bloggereala îi fericeşte.Cultura blogului?
Îmi place să cred că bloggereala s-a liberalizat şi pe alocuri, dacă îmi e îngăduită formula, s-a „igienizat”.
De fapt, citind bloguri şi scriind la rându-mi în trendul acesta postmodern, îmi dau seama că spaţiile online au magia lor, lăsând să locuiască în aceeaşi grădină, deopotrivă, eticheta autenticului şi vocea impersonalului. În plus, marşul taifasurilor virtuale nu are niciodată o destinaţie precisă, ci suferă de comportamentul unui pelerin care se exilează din casă în casă, ori din „home” în „home”, mulţumită încrengăturilor de socializare.
Privesc însă la tot ce se întâmplă şi ne adună în joaca de-a v-aţi ascunselea, dincolo de avatare, de polemici, de porecle care fac din Poiana lui Iocan de odinioară un mutant mecanizat şi accesorizat, un cal troian din care ţâşnesc, mai cu viclenie, mai cu naivitate, figuri sapienţiale, nume „de brand cultural”, liberi cugetători.
Îngrămădiţi şi plămădiţi de caractere- la propriu şi la figurat, căci fiecare literă ascunde, ca o piesă de puzzle, o frimitură de umanitate din fiinţa autorului de dincolo de ecran- fie scriem, numai să scriem, ca nişte paşoptişti care şi-au greşit epoca şi suferă înţepeniţi între două lumi, fie cunoaştem şi ne recunoaştem, prin tot ce zvâcnit printr-un condei teleportat dintr-o conştiinţă într-o arenă publică. Bloggereala, căci aşa e alintată de adepţii ei intimi şi consecvenţi, ascunde umanitatea de „reţea