Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio, Oltchim! România te-a lăsat să mori! De la buget de 1,5 milioane la desfiinţare!

Publicat in Jurnalul, duminică 26 mai 2013 ·

Week-end-ul recent încheiat a fost unul negru pentru întreg sportul românesc. Nu e vorba de vreo înfrângere dureroasă, ci despre iminenta dispariţie, dezintegrare a singurei echipe sportive cu adevărat performantă la nivel continental, Oltchim Râmnicu-Vâlcea. România n-a fost în stare să-şi salveze de la desfiinţare cel mai important brand sportiv şi românii au pierdut singurele emoţii cu adevărat importante pe care le trăiau an de an alături de “fetele de la Oltchim”. Datoriile de peste 1,5 milioane de euro şi lipsa fondurilor pentru menţinerea jucătoarelor de bază în vederea sezonului următor au fost fatale Oltchimului. Şi o întreagă ţară a asistat neputincioasă cum gruparea din Zăvoi se stinge. Vestea apropiatei desfiinţări a căzut ca un trăsnet vineri seară, atunci când jucătoarele au fost înştiinţate printr-un email că clubul nu mai are bani să le plătească şi, în consecinţă, colaborarea va înceta.

Decăderea a început după ratarea obiectivului pentru sezonul trecut, acela de cucerirea a Ligii Campionilor. Oltchim a avut un buget de circa 3 milioane de euro, însă echipa a fost eliminată în semifinale, de Gyor. După plecările muntenegrencelor Katarina Bulatovici şi Maria Jovanovici, ale internaţionalelor Oana Manea şi Ramona Farcău, dar şi după retragerea Adinei Meiroşu, oficialii grupării din Vâlcea sperau că vor putea găsi resurse pentru bugetul anului următor. Numai că sponsorii nu au apărut, iar înfrângerea neaşteptată din finala Cupei României a învolburat şi mai mult apele. Din cauza situaţiei financiare disperate, conducerea CS Oltchim i-a anunţat pe impresarii a cinci jucătoare de bază din lot, Cristina Neagu, Alexandrina Barbosa, Paula Ungureanu, Ada Nechita şi Aurelia Brădeanu, că salariile pe care le-au negociat de curând pentru viitorul sezon nu pot fi susţinute şi că sunt libere să-şi caute alte echipe. Toate acestea după ce la 1 mai clubul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 6 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°