Violonistul Alexandru Tomescu a poposit sâmbătă seara la Constanţa, într-un recital pe care l-a susţinut în Biserica catolică Sfântul Anton de Padova. Concertul face parte din Turneul Naţional Stradivarius.
Asistenţa a ascultat fascinată acordurile viorii Stradivarius, care sub arcuşul lui Alexandru Tomescu a vibrat, scoţând parcă două note într-un singur sunet.
Violonistul a dăruit timp de mai bine de două ore magia unui spectacol pe care l-a explicat pe înţelesul tuturor: Integrala Sonatelor şi Partitelor scrise de Johann Sebastian Bach. Vorbele sale au fost delicate, preţioase şi simple în aceleşi timp, la fel de încântătoare precum acordurile viorii sale.
Pentru Alexandru Tomescu, cele şase Sonate şi Partite pentru vioară solo scrise de Bach reprezintă Biblia violoniştilor. „Este singura partitură pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie. Când vine vorba despre compozitori care-mi plac, e o listă întreagă. Bach e undeva deasupra acestei liste“, este declaraţia de credinţă a violonistului.
La evenimentul Bach to Basics creat doar din vioară şi fundal de lumini, intrarea a fost liberă. La finalul recitalului, spectatorii au făcut donaţii, dacă au dorit, în cutiile de fonduri a HHC România.
„Asta am dorit, ca prin muzică toţi să devenim mai buni, cum spunea Beethoven. Asta îmi doresc şi eu – să devin un om mai bun“, a declarat modest, la finalul unui concert extraordinar, violonistul Alexandru Tomescu.
Ediţia 2013 a Turneului Stradivarius este dedicată fundaţiei Hope and Homes for Children România, al cărei susţinător Alexandru Tomescu este din 2012.
„Este deja un veteran al campaniilor sociale şi iată că acum eforturile sale se concentrează către proiecte de restructurare a sistemului de protecţie a copilului, derulate de HHC România. Având ca deviză «O casă şi o familie pentru fiecare copil», Hope and Homes for C