Cătălin Striblea

Nuami Dinescu: E vineri seara... nu aţi ieşit în oraş.

Cătălin Striblea: Da, acum vin prietenii la noi; vineri era seara de ieşit dacă eram în Bucureşti. Suntem gaşcă mare, prietenii ei e la Huşi, gasca huşenilor, vreo 20 cred. Ne-a plăcut să păstrăm legăturile cu colegii din facultate cu cei foştii colegi de la BBC; facem revelioane împreună, sau verile mergem la Sulina...cu copii cu tot. Acum vin ei la mine, au fost şi la spital... refacem serile.

Alina vine de la Huşi? Tu de unde vii?

Eu vin de la Vaslui. Ne-am cunoscut la Iaşi, am făcut facultatea împreună. Am fost în acelaşi grup de prieteni dar ne-am îndrăgostit după ce am terminat facultatea.

Cine a simţit primul sclipirea?

Ea susţine că m-am dat la ea. De cerut... ea mi-a sugerat să o cer şi eu am cerut-o! Grupul ăla din care am făcut parte atunci suntem şi acum prieteni.

Cum a fost în emisiunea în care Petru Luhan a trebuit să-şi ceară scuze?

Hai să explicăm, să înţeleagă lumea. Studioul de acolo e într-o hală, e un spaţiu deschis, şi lângă platou e redacţia, eu eram practic în redacţie; l-am auzit pe el când spunea că jurnaliştii sunt plătiţi să îndobitocească populaţia şi m-am enervat. Am zis, odată că nu primesc lecţii de la politicieni care vin de nicăieri şi se duc niciunde şi eu am atitudinea asta colegiala faţă de breaslă, cred că oamenii spun nişte lucruri că aşa cred, presa e împărţită în stânga şi dreapta, eu aşa spun, nu că unul e omul lui... şi altul e omul lui... Ştii că dacă te duci într-o redacţie vei lucra pentru un tip de idée, asta se întâmplă şi în occident, important e ca ştirea să fie ştire. M-a enervat şi desconsiderarea pe care o are un politician roman, votat pentru electorat. Eu apreciez că publicul din România e încă e un public deştept şi că are capacitatea să discearnă lucrurile,

Mie mi-e ruşine de oa