La 20 de km de Ploieşti, înconjurat de păduri, se află un sat mic, Vărbila, în mijlocul căruia tronează o biserică unde călătorul, ajuns întâmplător, va avea surpriza să descopere adevărate opere de artă zugrăvite, la 1802, de un anonim, pe pereţii lăcaşului de cult. Păstrând proporţiile, picturile de la Vărbila sunt o „sixtină“ de secol XIX, care amintesc, în manieră naivă şi cu o viziune personală, de marile opere ale renaşterii italiene

„Ctitorie a trei boieri din zonă, biserica Mănăstirii Vărbila a fost ridicată între anii 1510-1532, iar numeroasele evenimente tulburi ale primei jumătăţi a veacului al XVI-lea au dat naştere unor legende locale despre lupte cu turcii, care, în realitate, nu au fost niciodată pe aici. Din acele timpuri rămâne în continuare, fără a avea o explicaţie şi o acoperire în documente de epocă, doar portretul domnitorului Radu Paisie (1535-1545). La 1600 se pare că în biserică ar fi poposit şi Mihai Viteazul, venire prilejuită de înfruntarea de la Bucov, cu polonezii conduşi de Jan Zamoisky“, povesteşte despre trecutul încărcat de glorie al Mănăstirii Vărbila istoricul ploieştean Dorin Stănescu, autorul monografiei „Mănăstirea Vărbila 1510-2012“.

În secolul al XIX-lea, Mănăstirea Vărbila îşi trăieşte ultimele clipe de glorie şi îşi cunoaşte apoi începutul veacului de abandon şi sărăcie în care s-a zbătut până de curând. Cu bune sau cu rele, istoria de secol al XIX-lea de la Vărbila îşi continuă cursul: renovarea bisericii la 1802-1805, secularizarea din 1863, plecarea grecilor şi dispariţia spre 1880 a ultimilor călugări, degradarea lentă şi vizitele lui Grigore Tocilescu şi Nicolae Iorga din 1878 şi respectiv 1907.

Ca o mărturie a valorii complexului de aici, la 1901, biserica este introdusă în „Albumul General al României“, atunci fiind realizată şi prima fotografie a mănăstirii. Nu a fost singura lucrare în care mănăsti