Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost şef la Nuclearelectrica, în acţionariatul firmei care face parc eolian în aria protejată Nordul Gorjului de Vest

Publicat in Gorj Domino, luni 27 mai 2013 ·

O companie româno-italiană, prezentată în urmă cu câţiva ani de autorităţile locale de la Peştişani drept un investitor strategic pentru acea zonă, urma să dezvolte în munţii Vâlcan un parc eolian, investiţia fiind cifrată la 200 de milioane de euro.

Nu a contat pentru nimeni că vor fi afectate 980 de hectare de vegetaţie forestieră, mare parte din turbinele eoliene fiind amplasate chiar în aria protejată „Natura 2000 – Nordul Gorjului de Vest”, aşa că Obştea Peştişani s-a grăbit să concesioneze suprafaţa, autorităţile locale au eliberat certificatul de urbanism şi au întocmit şi alte documente, iar Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj a dat toate avizele cu ochii închişi.

Pentru parcul eolian, Obştea Peştişani a oferit pe tavă 980 de hectare în situl Natura 2000

Proiectul de energie verde dezvoltat de SC Vulcan Power SRL Bucureşti presupune instalarea a 21 de turbine eoliene, cu o capacitate totală de 48 MW, în partea de Nord a comunei Peştişani, pe terenul obştei din acea zonă. Potrivit Planului Urbanistic Zonal, un argument hotărâtor în alegerea amplasamentului a fost faptul că Obştea Peştişani a oferit suprafaţa necesară, adică 980 de hectare, pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire a contractului de concesiune pe încă zece ani. Conform documentaţiei de mediu, centrala eoliană urmează să fie amplasată în mare parte în aria protejată „Natura 2000 – Nordul Gorjului de Vest”. Cu toate acestea, „specialiştii” afirmă că în perioada de construire impactul asupra mediului este temporar negativ, însă nesemnificativ, iar când acesta va fi gata, calitatea factorilor de mediu nu va fi afectată deloc.

Conducerea APM Gorj, împotriva ocrotirii naturii

Aşa că responsabilii de la APM Gorj şi-au dat acordul pentru amplasarea celor 21 de ferme eoliene, deşi fundaţia fiecăreia dintre acestea va afecta 400 mp, iar fundaţia va fi de p

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 14 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 10 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 3 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°