„La fiecare patru ani, Republica Islamică Iran se angajează într-o farsă a alegerilor atent coregrafiată, care vizează menţinerea iluziei că poporul iranian are un cuvânt de spus asupra modului în care ţara lor este guvernată. Din toate punctele de vedere, farsa poate fi considerată un succes. Pe 14 iunie, spectacolul electoral este setat pentru o altă reluare”, scrie „The Washington Times”.
În februarie 2003, secretarul adjunct de stat Richard Armitage a numit Iranul drept o „democraţie”. În timpul numirii sale din luna martie, secretarul Apărării, Chuck Hagel, a repetat greşeala, numind guvernul islamist din Iran „un guvern ales, legitim, fie că suntem de acord sau nu”, înainte de a fi corectat brutal de către senatorul democrat Carl Levin din Michigan.
În mod constant, Departamentul de Stat a făcut aceeaşi greşeală. În perioada premergătoare ultimului „spectacol electoral” din 2009, Departamentul i-a cerut serviciului persan al Voice of America să-l susţină pe fostul prim-ministru Mir Hossein Moussavi în speranţa că acesta ar putea schimba faţa regimului şi să-l facă mai acceptabil pentru restul lumii, mai scriu cei de la „The Washington Times”
Până când demonstraţiile masive nu au erupt în ceea ce iranienii au crezut a fi o fraudă sistematică în scrutinul din luna iunie 2009, Moussavi nu a avut nicio intenţie să facă schimbări fundamentale în sistemul islamic. El a promis loialitate faţă de sistemul clerical absolut, care a negat aspiraţiile democratice ale poporului iranian pentru ultimii 34 de ani.
Un astfel de angajament de loialitate este necesar pentru toţi candidaţii selectaţi de Consiliul Gardienilor, un corp de clerici aleşi de către liderul suprem care decide cine se „califică” să candideze pentru preşedinţie.
Cu alte cuvinte, cei care nu îşi arată loialitatea faţă de mullahi şi de supremaţia lor nu vor fi aleşi să candideze
