Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur cere USL să facă toate demersurile pentru ca la Suceava să aibă loc o dezbatere pe tema regionalizării

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 26 mai 2013 ·

Președintele organizației județene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, cere liderilor USL Suceava dar și parlamentarilor săi să facă toate demersurile către conducerea centrală a Uniunii, către Guvern și către viceprim – mistrul Liviu Dragnea pentru ca la Suceava să fie organizată o dezbatere pe tema regionalizării la care să participe reprezentanți din administrația publică locală, societatea civilă, mediul academic și cel de afaceri, specialiști în domeniu și jurnaliști. ”Dorim să venim cu argumente categorice și obiective din care reiese foarte clar că pentru binele moldovenilor - al sucevenilor, botoșănenilor, nemțenilor, băcăuanilor, vasluienilor și chiar al ieșenilor, nu e cea mai bună solutie o singură regiune care se brodește în prezent pe structura actualei Regiuni de Nord-Est. Respectăm dreptul Iașiului de a solicita să fie reședință de regiune, dar pentru noi este important ca judeţul Suceava să facă parte dintr-o regiune care să-i ofere cu adevărat șansele de dezvoltare. Regiunea de Nord-Est este cea mai mare dintre actualele regiuni de dezvoltare, dar este și cea mai săracă, din țară și din Uniunea Europeană. Suntem așadar indreptățiți să dăm credit argumentelor care arată că o astfel de regiune nu este modelul pe care e bine să-l continuăm”, a declarat Flutur, care deține și funcția de secterar general al PDL la nivel național.

El readuce în atenția liderilor politici și parlamentarilor suceveni solicitarea de a susține documentul „Declarație privind reprezentarea intereselor judeţului Suceava în procesul de reorganizare administrativ-teritoriala (Suceava – capitala de regiune)” inițiat la Suceava în februarie 2013. Flutur a mai adăugat că maimulți participanți la dezbaterea care a avut loc săptămâna trecută la Iași pe tema regionalizării au înmânat în scris vicepremierului Liviu Dragnea solicitarea de a ține cont de Bucovina în procesul de regi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 6 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 12 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°