Aseara, nemtii ne-au oferit o noua lectie de viata si de meserie pura. De asta data, s-a petrecut pe un teren mai putin fertil culturii germane de export.
N-a fost despre locomotive de ultima generatie, nici despre masini fiabile sau despre farmaceutica de varf. A fost despre fotbal.
Finala dintre Borusia Dortmund si Bayern Munchen a fost…nemteasca si mai mult decat atat.
In meciul din finala Champions League s-au adunat parca toate frumusetile sportului ca arta.
In Romania, ne-am obisnuit sa traim contrariul. Arta este de cele mai multe ori eclipsata de peisajul interlop, cu toate ingredientele sale.
Marele Gigi Becali a incercat sa recladeasca Steaua si exact cand era mai mare nevoie de el a plecat putin pe la Mititica.
In rest, ca in “La Famiglia” de esenta pura romaneasca. Bani negri, batai intre asa-zisii fani, meciuri aranjate (pana si “regele” Hagi a ajuns sa intre in aria suspiciunilor).
Meciul de aseara de pe Wembley ne va lasa o amintire frumoasa. A fost o partida nemteasca, prin rigoare, prin fotbal direct pe poarta, fara fite, fara duritati excesive, cu onestitate muncitoreasca si cu creatie lipsita de magie aroganta.
Am vazut intr-adevar fotbal ca arta! Cu spectacol fara egal, cu multe, foarte multe ocazii, fara inhibitii, cu emotii incredibile si cu un final parca nedrept, dar sincer.
Au castigat bavarezii pe ultima suta de metri, dar “galbenii” din Dortmund ne vor ramane mereu la suflet. Au fost mai buni, dar au pierdut. Dar si asta a facut din finala Champions League o lume de vis.
Am vazut o scena care face toti banii, inainte de meciul de la Londra, via Dolce TV. Doi suporteri rivali, unul de la Dortmund, altul de la Bayern, se tineau de gat si se bucurau pentru ce va urma.
Erau prieteni, sarbatoreau inainte de a sti cine va fi invingatorul. Intrebati de reporter cine va castiga, au raspuns
