Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineţi minte: InimăRea a postat aici!

Publicat in Vox Publica, duminică 26 mai 2013 ·

Pe InimăRea îl ştiţi, cei mai mulţi, ca postator. Tot aşa l-am cunoscut şi eu. Am aflat mai tîrziu cum îl cheamă şi că scrie proză. Apoi am şi citit ce scrie, de m-a făcut să mă scarpin în cap şi să mă întreb dacă n-are o dublă identitate. N-avea aer de debutant şi din postările lui mi se părea că e dintr-o generaţie cu optzeciştii mei. Doar că nu-şi împacheta proza în fixurile optzecismului, altfel avea aceeaşi ureche ciulită la vorbirea cotidiană şi avea, parcă, aceeaşi dorinţă literară, ca optzeciştii, de a schimba lumea prozei, aducînd în ea personaje, situaţii şi diverse chestii mai subţiri, de-astea cu metafizica, pe care înainte nu le-ai fi crezut demne de marea literatură, aşa cum am fost învăţaţi de criticii autohtoni că ar fi ea. Asta însemnînd mari teme, nu un mare talent care poate face din orice temă un prilej de capodoperă. Mă aşteptam, după prima carte a lui InimăRea, ca acest romancier cu debut întîrziat, dar cît se poate de convingător, să rupă inima tîrgului literar, şi nici acum nu izbutesc să pricep de ce nu s-a întîmplat încă asta. Între timp, InimăRea a mai recuperat ceva din întîrzierea cu care a debutat. E la al doilea roman. Şi cred că acum îi va convinge şi pe bănuitorii care prima oară şi-or fi închipuit că a nimerit-o, pe lipsiţii de umor pe care stilul său slobod la alegerea cuvintelor i-o fi făcut să creadă despre el că vrea să-i stîrnească, ca şi pe prudenţii care n-au riscat după prima lui carte să constate că au de-a face cu un romancier care nu că merită, ci trebuie să fie adus în primele rînduri. După mine, InimăRea, acest recuperator literar al propriului său destin, va deveni unul dintre romancierii despre care vom mai vorbi şi scrie şi unul dintre acei puţini care chiar lasă o urmă inconfundabilă în nisipurile altfel mişcătoare ale literaturii noastre. Drept care mă declar fericit că InimăRea a postat aici. @N_P

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite - Louisiana devine primul stat care impune ca Cele zece porunci să fie afişate în sălile de clasă din şcolile publice

News.ro acum 42 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 8 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°