Fostul preşedinte al PDL Emil Boc va absenta duminică de la sărbătoarea partidului din Capitală, el motivând că este "reţinut" la Cluj-Napoca, unde are un program încărcat, fiind Zilele oraşului.
Emil Boc a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că ar fi vrut să ajungă la Bucureşti la sărbătoarea PDL, dar are un program încărcat de Zilele municipiului Cluj-Napoca.
„Nu voi participa duminică la sărbătoarea PDL pentru că sunt reţinut în Cluj-Napoca, unde se desfăşoară o serie de manifestări prilejuite de Zilele municipiului. Aş fi vrut să ajung la Bucureşti, dar programul evenimentelor este unul încărcat, îl avem ca oaspete pe ambasadorul Marii Britanii, cu care deschidem mai multe manifestări. Este prezent, de asemenea, consulul Olandei“, a spus Boc.
Democrat-liberalii sărbătoresc, duminică, 20 de ani de la înfiinţarea partidului, în programul evenimentului, intitulat "Ziua Partidului Democrat Liberal", fiind incluse discursul liderului formaţiunii, premierea unor organizaţii şi membri, înscrierea de noi membri în PDL, precum şi o petrecere.
Potrivit unui anunţ de presă al PDL, duminică, de la ora 16.30, va avea loc „Ziua Partidului Democrat Liberal“ cu ocazia căreia se sărbătoresc 20 de ani de la înfiinţare. Evenimentul aniversar se va desfăşura la sediul central al PDL din Aleea Modrogan.
La „Ziua Partidului Democrat Liberal“ vor fi prezenţi preşedintele PDL, Vasile Blaga, membrii conducerii centrale a partidului, lideri centrali şi locali, parlamentari, tineri democrat-liberali, membri şi simpatizanţi ai PDL, conform sursei citate.
„În programul evenimentului se vor regăsi următoarele momente: discursul preşedintelui PDL, Vasile Blaga; mesajul liderului grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul; premierea unor organizaţii şi membri ai PDL; înscrierea de noi membri în PDL şi înmânarea carnetelor de membru de că