EVENIMENT Ieri, la Rãdãiesti, comuna Bogdãnita, a avut loc resfintirea bisericii cu hramul “Sfântului Nicolae”, eveniment la care au participat sute de credinciosi. Slujba si Sfânta Liturghie au fost oficiate de cãtre Preasfintitul Corneliu, episcopul Husilor, împreunã cu un sobor de aproximativ 15 de preoti din parohiile învecinate. Lucrãrile de renovare si reconsolidare a sfântului lãcas (ctitoritã în 1840) au durat aproape doi ani de zile. Acum, biserica impresioneazã prin frumusete si simplitate. Cel care meritã toatã lauda este pãrintele paroh Rãzvan Andrei Acostioaei.
Bucuria resfintirii bisericii din Rãdãiesti, comuna Bogdãnita, cu hramul “Sf. Nicolae”, a fost împãrtãsitã ieri de numerosi credinciosi de pe raza eparhiei, dar si din comunele învecinate. Un eveniment atât de important nu s-a mai petrecut în comunã de foarte multi ani, mai ales cã slujba de resfintire a fost oficiatã de Preasfintitul Corneliu, episcopul Husilor, înconjurat de un sobor de aproximativ 15 preoti. Alãturi de oameni la aceastã mare sãrbãtoare a fost si primarul comunei Bogdãnita, Lucian Ciobotaru. Vizibil emotionat, ne-a declarat: “Astãzi, în comuna noastrã, se petrece un lucru deosebit, cum nu s-a mai întâmplat de foartã multã vreme. Este un lucru frumos, care ne face sã fim mai buni si sã ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Pentru ca aceastã resfintire sã aibã loc, fiecare cetãtean a contribuit cu ce a avut, din putinul lor. Si Primãria a contribuit cu cele necesare, însã cel mai mare aport îl preotul paroh Rãzvan Andrei Acostioaei. De când a venit în parohia noastrã a schimbat totul în bine. Se spune cã omul sfinteste locul, iar acest lucru este adevãrat. De astfel de persoane avem nevoie în comunã. S-a zbãtut foarte mult si meritã toatã aprecierea. Datoritã lui si oamenilor din comunã avem o bisericã cu care ne mândrim”. Sfântul lãcas a fost ridicat în anul 1840 de c