Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Islamistul care l-a decapitat pe soldatul britanic la Woolwich a fost arestat, în 2010, pentru un complot „de inspiraţie Al-Qaeda”

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

Michael Adebolajo, originar din Nigeria, a fost arestat în 2010, în Kenya, pentru că ar fi pus la cale un complot „de inspiraţie Al-Qaeda”. Familia lui susţine că, în timpul arestului, a fost supus unor torturi dure care „l-au adus la capătul răbdărilor”.

Michael Adebolajo, unul dintre suspecţii atacului comis în suburbia londoneză Woolwich, în urma căruia Lee Rigby, soldat britanic în vârstă de 25 de ani, a murit, se afla în vizorul autorităţilor britanice de cel puţin trei ani, după ce a fost arestat, în 2010, în Kenya, suspectat fiind de punerea la cale a unui complot „de inspiraţie Al-Qaeda”, dezvăluie publicaţia „The Independent”.

Adebolajo este unul din şapte bărbaţi arestaţi în momentul sosirii pe teritoriul Kenyei, în noiembrie 2010. „Un nigerian cu paşaport britanic suspectat că pune la cale un complot”, astfel a scris presa locală despre Adebolajo.

Potrivit anchetatorilor, suspecţii tranzitau Kenya, destinaţia lor fiind, de fapt, Somalia, unde urmau să se alăture grupării teroriste Al-Shabaab.

Membrii familiei lui Adebolajo susţin că Michael a fost supus unor torturi dure în timpul arestului, înainte să fie deportat în Marea Britanie, fără a fi, însă, acuzat de nicio infracţiune.

După acest incident, Michael Adebolajo a fost abordat în repetate rânduri de agenţii serviciului de informaţii interne, MI5, care ar fi pus presiune pe el pentru a deveni informator în cadrul anumitor grupări islamiste. Potrivit „The Independent”, şi rudele atacatorului nr.1 din Woolwich au fost „harţuite” de agenţii MI5, fiind interogate în repetate rânduri de autorităţile britanice.

Cumnatul lui Michael Adebolajo a declarat că agenţii îi forţau mâna pentru a spiona clericii musulmani.

Afirmaţiile, deocamdată neconfirmate, potrivit cărora oficiali ai MI5 aveau la cunoştinţă viziunea radicalistă islamistă a lui Michael Adebolaj cresc presiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°