Examenul de Bacalaureat debutează astăzi, cu înscrierile candidaţilor. Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale în vederea desfăşurării acestui examen, candidaţii se vor putea înscrie la secretariatele unităţilor de învăţământ unde încă învaţă sau pe care le-au absolvit până vineri 31 mai, inclusiv.
Chiar dacă în urma susţinerii simulărilor examenului de Bacalaureat rezultatele obţinute de elevi nu au fost dintre cele mai bune, directorii unităţilor de învăţământ speră că pregătirile intense făcute de profesori cu elevii vor da roade. „Pregătirile sunt mai intense, profesorii s-au implicat ca şi anul trecut, poate chiar mai mult, şi sperăm ca elevii să obţină rezultate mai bune decât cele obţinute în anul anterior. Probabil că unii nu vor să se înscrie, iar alţii vor opta pentru două materii, urmând ca în cealaltă sesiune să se pregătească pentru celelalte obiecte. Este şi asta o strategie”, a precizat Remus Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani.
În perioada 10-28 iunie, candidaţii vor fi evaluaţi la probele orale, iar din 1 până pe 5 iulie vor fi testaţi la probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 12 iulie. Rezultatele înaintea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 8 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 9-11 iulie să fie soluţionate. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat din 2013 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.
Anul acesta, în cele nouă centre de examinare vor susţine examenul de Bacalaureat 2.992 de absolvenţi de clasa a XII-a. Elevii care nu vor reuşi să promoveze examenul de Bacalaureat nici în sesiunea din toamnă, mai au timp să se pregătească încă un an, pentru a putea participa la sesiunea din 2014.