Poliţiştii români împreună cu autorităţile de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, au depistat în ultima săptămână peste 90 de persoane şi peste 30 de obiecte, căutate prin intermediul Sistemului Informatic Schengen (SIS).
În perioada 18 – 24 mai, poliţiştii români, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE, au prins în România 59 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS.
De asemenea, ofiţerii români au pus în aplicare şapte mandate europene de arestare, au identificat o persoană ce a fost semnalată ca fiind dispărută şi au depistat 34 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.
Totodată, pe teritoriul României, au fost identificate 23 de autoturisme care erau căutate de către partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale şi un document de identitate emis de alt stat.
De asemenea, 33 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini, pe teritoriul lor. Dintre acestea, 14 persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 2 persoane erau semnalate ca fiind dispărute, iar 13 persoane erau căutate pentru a participa la o procedură judiciară.
Cinci maşini căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost găsite în statele membre, precum şi patru documente de identitate emise, semnalate de România.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Poliţiştii au descoperit, săptămâna trecută, peste 120 de persoane suspectate de infracţiuni economice
Săptămâna trecută, poliţiştii au depistat 121 de persoane suspectate de infracţiuni economice, iar şase dintre acestea au fost reţinu