Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mostre de sol de pe Lună au fost pierdute 40 de ani într-un laborator din SUA

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

Oamenii mai rătăcesc lucruri, iar un laborator de cercetare din SUA a rătăcit mostre din praful de pe Lună pe care NASA l-a oferit în 1969 mai multor centre de cercetare din lume. Le-au găsit în prezent într-un depozit, iar NASA le-a cerut înapoi.

NASA a reuşit cu Apollo 11 cea mai mare performanţă: a pus un om pe Lună (de fapt au fost doi: Neil Armstrong şi Buzz Aldrin). Şi pentru că dintr-o astfel de călătorie nu se întoarce nimeni cu mâna goală, ei au adus mai multe mostre de praf şi roci de pe Lună. CNet informează acum că Laboratul Naţional Lawrence Berkeley (LBNL) a primit mostre de sol lunar, dar le-a rătăcit vreme de peste 40 de ani.

Karen Nelson, arhivistă la LBNL, a descoperit cele aproximativ 20 de mostre de sol într-un depozit al laboratorului. Toate acestea erau ţinute într-un recipient mai mare închis ermetic, însoţite doar de o copie a „Studierea compuşilor de carbon din mostrele lunare furnizate de misiunile Apollo 11 şi Apollo 12“. Se prea poate ca cercetătorii de la LBNL să-şi fi pierdut interesul pentru aceste mostre, din moment ce s-a dovedit că nu au vreun semn de viaţă în ele.

Citeşte şi: VIDEO Motoarele care au dus omul pe Lună au fost recuperate din ocean de fondatorul magazinului Amazon

Nelson a informat NASA despre mostre, iar agenţia a spus că are voie să deschidă borcanul cu acestea, dacă vrea să le vadă mai de aproape. Toate mostrele de sol de pe Lună trebuiau returnate agenţiei spaţiale după ce toate testele aveau să fie finalizate. Acestea au fost finalizate, dar cumva produsele n-au mai fost trimise înapoi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 2 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 53 minute
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Un gigant tehnologic concediază 10.000 de angajați: anunță costuri de restructurare de 900 de milioane de dolari

Adevarul acum 36 minute
O importantă companie de electronice a anunţat vineri, 9 mai, că va concedia 10.000 de angajaţi. Sunt estimate costuri de restructurare de aproape 900 de milioane de dolari în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne.

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum 4 ore
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 3 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Noua şefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză şi investiţii masive

G4Media acum 3 ore
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernse

Ce salariu are Papa Leon al XIV-lea

Ziarul Financiar acum o ora
Papa Leon al XIV-lea, primul american la conducerea Bisericii Catolice, va avea un salariu de 33.000 de dolari lunar. Nu se ştie încă dacă Papa Leon al XIV-lea va accepta salariul sau va urma exemplul predecesorului său de a-l dona integral. Cardina

Vremea

București
acum

sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°